SOLUȚIA PERFECTĂ pentru un ZÂMBET IMPECABIL, fără sacrificii

Updated: Jun 15






Preocuparea omului pentru frumos este o constantă a vieţii lui, indiferent de epoca i i: orică în care trăieşte. Frumuseţea naturală dar şi frumuseţea în artă se supun aceloraşi adevăruri universal alabile, indiferent de perioada istorică la care ne raportăm; cu toate acestea, de-a lungul istoriei, frumuseţea a îmbrăcat aspecte foarte diferite.


Dacă, în anii '80, principalul obiectiv al tratamentului protetic era refacerea funcţiei masticatorii, în anii '90, obiectivele principale ale tratamentului in stomatologie s-au schimbat decisiv, astfel încât, la ora actuală, estetica joacă un rol foarte important (alături de funcţionalitate).



Restaurarea supraimplantară fixă unidentară în regiunea anterioară


Orice medic dentist trebuie sa fie avertizat în ceea ce priveşte indicaţiile in implantologie, în funcţie de localizarea breşei edentate (anterior sau posterior), deoarece există anumite cerinţe specifice.

In majoritatea cazurilor, înlocuirea dinţilor frontali superiori cu proteze parţiale supraimplantare, determină rezultate bune, atât în ceea ce priveşte estetica, cât şi funcţionalitatea.

Restaurările unidentare, pe implante realizate în regiunea anterioară a arcadelor dentare, reprezintă cea mai bună alternativă la tratamentele convenţionale, reprezentate de protezele parţiale fixe şi punţile adezive; ele sunt indicate la pacienţi cu anodonţii, la cei care au pierdut un dinte în urma unui traumatism sau în urma complicaţiilor dentoparodontale.

Aşteptările pacientului sunt întotdeauna crescute, astfel că, nu există loc pentru compromis, în mod particular, când linia labială a surâsului are o poziţie înaltă.


Pe lângă datele anamnestice generale, în aceste cazuri este important:

  • gradul de deschidere a gurii;

  • investigarea părţilor moi şi a rezervei osoase;

  • lăţimea, înălţimea şi lungimea breşei edentate

  • care va determina tipul de implant ales şi axa lui de inserare;

  • examenul bucal trebuie făcut în contextul integrităţii dinţilor vecini breşei şi a situării topografice a rădăcinilor acestora.

  • analiza parametrilor estetici

  • spaţiul interlabial de repaus;

  • poziţia liniei labiale în timpul surâsului;

  • înclinarea axelor dinţilor învecinaţi;

  • poziţia punctelor de contact interdentar;

  • simetria compoziţiei dentare;

  • conturul şi înălţimea gingivală;

  • aspectul liniei incisive;

  • aspectul ambrazurilor dentare (cervicale şi incizale)

  • poziţia şi orientarea planului estetic.


Atunci când lăţimea spaţiului interdentar este modificată prin migrări dentare {edentaţii mai vechi), este indicată redresarea ortodontică a dinţilor; dacă aceasta nu este posibilă, sunt de preferat restaurările tradiţionale, pentru că rezultatele estetice sunt mai bune.


Restaurări supraimplantare fixe în edentaţia totală Sunt relativ frecvente situaţiile în care pacienţii, fiind nemulţumiţi de stabilitatea protezelor mobile, solicită înlocuirea lor cu PPF cu sprijin implantar. în aceste cazuri, inserarea implantelor este condiţionată de următoarele aspecte:

- starea de sănătate generală şi locală: având în vedere că, în general, este vorba de persoane vârstnice, se va stabili dacă sunt cardiaci, suferă de boli sangvine, endocrine, renale, sau prezintă afecţiuni maligne, situaţii care contraindică aplicarea implantelor; - să nu fie fumător sau mare consumator de alcool;

- zona topografică care va permite inserarea implantelor, în funcţie de oferta osoasă a câmpului protetic şi de existenţa unor afecţiuni locale care interferează cu poziţionarea implantelor, cum ar fi prezenţa micozelor;

existenţa unui spaţiu interarcadic suficient, în plan vertical (presupune determinarea, în prealabil, a dimensiunii verticale de ocluzie).







Pentru mandibulă, conform conceptelor terapeutice enunţate de Spiekermann, există două alternative:

1. Inserarea unui număr diferit de implante, peste care se elaborează o mezostructură şi, ulterior, se face supraprotezarea;

2. Inserarea a 6 implante interforaminal, pe care se va agrega, prin înşurubare, o restaurare fixă, cu extensii distale; se pot insera şi implante endoosoase în zonele posterioare ale mandibulei, dacă starea locală a ţesuturilor o permite (puntea suedeză).


La maxilar, inserarea implantelor în scopul transformării edentaţiei totale în edentaţie parţială, trebuie să ţină cont de existenţa structurilor anatomice învecinate: fose nazale, sinusuri maxilare; conform aceloraşi principii terapeutice, posibilităţile de tratament sunt:


1. Inserarea unor implante endoosoase pe care se va sprijini o suprastructură mobilizabilă;

2. Inserarea de 4-6 implante în zona frontală; peste se va realiza o supraprotezare sau o restaurare protetică fixă demontabilă, cu extensii distale;

3. Inserarea de 6-8 implante în zona interpremolară, peste care se va putea confecţiona o restaurare fixă, agregată prin înşurubare, cu sau fără extensii distale. Inserarea unor implante, în zona posterioară a crestelor edentate, este condiţionată uneori de intervenţii de sinus lift (necesare pentru a augmenta rezerva osoasă), sau inserarea implantelor în tuberdzitate.

în cazul edentaţiilor totale sau extinse, procesele resorbtive de la nivelul crestelor sunt uneori atât de accentuate, încât, pentru ca dinţii artificiali să nu aibă dimensiuni verticale nefireşti de mari, este necesară confecţionarea unor măşti gingivale, cu un profil emergent, la nivelul zonei de tranziţie a umărului implantului; chiar şi aşa, aspectul estetic este acceptabil doar în situaţiile în care linia labială a surâsului are o poziţie joasă.


Procedeul chirurgical


Punctele importante din cadrul tehnicii chirurgicale includ:

- incizia crestei plasată uşor lingual;

- o orientare corectă tridimensională a implantului;

- dacă este necesar, se utilizează un transplant de ţesut de la nivelul palatului pentru a inălţa ţesutul moale vestibular (grefe onlay);

- acoperirea completă sau parţială a implantului pe perioada vindecării.


La aproximativ 8-10 săptămâni după aplicarea implantului, acesta este expus prin gmgivectomie şi este inserat şurubul, pentru a forma un canal definitiv la nivelul ţesuturilor moi (de la nivelul suprafeţei gingivale până la umărul implantului). La trei luni după inserţia implantului, sunt plasate părţile secundare, iar tratamentul protetic este iniţiat. Este foarte important ca filetul implantului să fie bine adaptat sub nivelul ţesutului moale, iar marginile cervicale ale suprastructurii alese să fie adaptate optim. Stâlpii protetici metalo-ceramici (ceramică A12 03 sau ZnO) îndeplinesc cel mai bine pretenţiile privind regiunile gingivale, datorită înaltei lor precizii şi a structurii lor omogene. Pentru a beneficia pe deplin de elementele prefabricate, este recomandabilă folosirea unei părţi secundare de formă octogonală (Sistemul Octa-Straumann).


Cu ajutorul sistemului său de transfer (cape de transfer), se poate realiza un transfer sigur al situaţiei de la nivelul cavităţii bucale pe modelul de lucru; stabilitatea sa mecanică garantează o a;ar:a:e optimă între implant şi suprastructură. Dacă implantul şi axele protetice coincid, unităţile sunt înşurubate împreună transocluzal; în caz contrar, înşurubarea se va Eace transversal sau lingual.


Pentru a asigura o modelare adecvată a ţesuturilor moi care înconjoară viitoarea suprastructură, se folosesc coroane provizorii, fie din răşină, modelate individual, fie realizate pe o capă din titan prefabricată; această fază este importantă pentru aspectul estetic al structurii supraimplantare.


#CrisSmileStudio


© 2020 by Subiecte Medicina

Iasi, Romania

Tel: 0756 840 608

  • White Facebook Icon
  • White Twitter Icon