SPECIALIZĂRILE PLASMALEMEI




Majoritatea celulelor vegetale şi animale sunt organizate în ţesuturi solide. Celulele animale agregate în şiruri şi straturi îşi pot exercita capacităţile funcţionale doar dacă plasmalemele lor sunt organizate în cel puţin două regiuni discrete, fiecare din ele posedând funcţii specifice. Astfel de celule sunt dotate cu polaritate funcţională. Astfel, în special la nivelul celulelor epiteliale, distingem doi poli funcţionali, unul apical şi unul bazolateral.

Specializările plasmalemei pot fi permanente şi temporare.

SPECIALIZĂRILE TEMPORARE


Reprezintă o consecinţă a comunicării permanente dintre celulă şi mediu, în general apariţia primelor menţionate fiind rezultatul unor fenomene de semnalizare biologică. Apariţia specializărilor temporare reprezintă o rearanjare a citoscheletului actinic, în general. Modalităţile diferite de aranjare ale citoscheletului actinic determină apariţia a două categorii de specializări temporare: protruzii digitiforme (denumite filopodii), protruzii în bandă (denumite pliuri sau lamelipodii). Dacă în cadrul acestora din urmă filamentele de actină la nivelul citoscheletului cortical sunt ataşate la plăci de ataşare membranare se formează fibrele de stress care pot exercita diverse forţe asupra substratului. Semnalele biologice care determină formarea unor astfel de specializări acţionează asupra unor GTPaze mici din familia Rho.



SPECIALIZĂRI PERMANENTE


În această categorie descriem microvilii, stereocilii şi cilii vibratili. Structura acestor specializări are la bază filamente de actină pentru microvili şi stereocili şi microtubi în cazul cililor vibratili precum şi la nivelul cozii spermatozoizilor.

Microvilii În general, aproape toate ţesuturile epiteliale la suprafeţele exterioară sau interioară ale organismului sunt formate din straturi celulare polarizate funcţional. Cele mai bine studiate sunt celulele de la nivelul epiteliului intestinal care sunt înalt specializate pentru absorbţie. Suprafaţa luminală a celulelor epiteliului intestinal este denumită margine în perie datorită abundenţei de microvili iar prezenţa acestora din urmă reprezintă o adaptare funcţională la necesităţile absorbtive. Sub plasmalemă, la nivelul fiecărei celule, la nivelul marginii în perie, întâlnim o condensare a reţelei citoscheletale pe care o considerăm a fi citoscheletul actinic cortical. Acesta face parte teoretic din structurile învelişului celular. Citoscheletul actinic cortical emite mănunchiuri de filamente de actină care se extind pe de o parte în miezul microvililor iar pe de altă parte sunt ancorate în reţeaua de origine actino-spectrinică.


Stereocilii


Unele celule, cum ar fi celulele înalte din epiteliul unistratificat al epididimului, posedă la polul apical o serie de specializări asemănătoare microvililor, denumite stereocili. Deoarece epididimul are funcţii absorptive şi secretorii, stereocilii sunt utili pentru creşterea suprafeţei acestuia. Ultrastructura lor este asemănătoare cu cea a microvililor dar nu posedă braţele laterale de miozină I, ceea ce determină imobilitatea acestor specializări.



Cilii vibratili


Reprezintă specializări ale plasmalemei implicate în mişcarea celulară. Au un diametru de 0,25 micrometri, lungimi variabile, de la câţiva microni la câţiva mm şi prezintă un miez format din mănunchiuri organizate de microtubi. Sunt întâlniţi la suprafaţa a numeroase tipuri celulare, în variate organe, de la protozoare la plante şi la animale.

Funcţia principală a cililor variază în funcţie de localizare. La protozoare şi la celulele libere, cilii sunt folosiţi la deplasarea fluidelor în jurul suprafeţei celulare, la locomoţie şi nutriţie. La nivelul unor celule fixe, în ţesuturi animale au funcţii diferite. La specia umană, două localizări deosebite fac obiectul particularizării în acest caz. Celulele epiteliale ale căilor respiratorii inferioare sunt dotate la polul apical cu cili (109/cm2) care înoată într-un start fin de mucus, formând un "covor ciliar". Aceste specializări, dotate cu capacitatea de mişcare sincronizată vor îndepărta particulele străine pătrunse în căile respiratorii în timpul inspirului împreună cu celulele ce trebuie eliminate. La nivelul oviductului, transportul ovocitelor se face de asemenea cu ajutorul cililor. O specializare înrudită, bazată tot pe microtubi, flagelul dotează spermatozoidul, asigurându-i deosebita mobilitate. Flagelii (întâlniţi la nivelul cozii spermatozoidului sau la protozoare) seamănă cu cilii în ceea ce priveşte structura intimă dar sunt de obicei mai lungi. Lungimea cililor şi flagelilor este funcţie de specie şi nu de resursele celulare în ceea ce priveşte monomerii tubulinici. Mişcările ciliare diferă de cele flagelare. În timp ce cilii execută mişcări asemănătoare unui bici, flagelii au mişcări cvasi-sinusoidale, dar baza moleculară a mişcării lor este aceeaşi.


© 2020 by Subiecte Medicina

Iasi, Romania

Tel: 0756 840 608

  • White Facebook Icon
  • White Twitter Icon